luni, 30 martie 2009

Banane prajite sau Banana Fritters


Reteta este de pe site-ul australian taste.com.au si cantitatile sunt exprimate in "cups". Eu am folosit paharul de la masina de facut paine care avea aceasta gradatie , dar care dintre voi nu are poate sa caute pe net un program care converteste aceste cups in grame. E super simplu!

Ingrediente:
-4 banane taiate in doua pe lungime
-3/4 cups faina
-1/4 lingurita scortisoara macinata
-1/4 cups zahar
-1 ou batut
-1/3 apa minerala
-toping, lapte condensat si frisca pt ornat

Mod de preparare
1. Se amesteca faina cu scortisoara intr-un bol adanc. Se adauga zaharul si se face o gaura in mijloc. Se toarna oul batut si apa minerala. Se amesteca bine pana se dizolva zaharul si se incorporeaza bine celelalte ingrediente. Se da la frigider pentru 30 de minute.
2. Se scoate si se tavalesc bananele prin aluat, iar apoi se prajesc pe ambele parti pana se rumenesc bine. Se lasa putin sa se odihneasca si se orneaza cu frisca, toping de ciocolata si lapte condensat cu aroma de capsuni sau orice altceva ce va place.

Snitel urias


Ingrediente:
-4 snitele mari
-3 oua
-o conserva mica mazare
-200 g pastrama de porc
-faina,pesmet, condimente

Mod de preparare:
1. Se taie pastrama marunt si se prajeste in putin ulei.Se adauga mazarea strecurata bine si 2 oua batute omleta. Se condimenteaza cu sare si piper si se scoate pe un prosop absorbant pentru a se scurge grasimea.
2. Se bat snitelele se condimenteaza si se aseaza pe ele compozitia obtinuta mai sus. Se infasoara bine, se dau prin faina, prin ou si la final prin pesmet. Se prajesc la foc mic pt a se patrunde bine. Se scot se taie bucati si se servesc cu cipsuri de cartofi la cuptor.

duminică, 29 martie 2009

Tort egiptean




Reteta este de pe blogul "bucataria paradis".

Pentru o foaie(se fac 3 foi):
-2 albusuri
-2 linguri zahar
-1/2 lingura faina
-40 g alune macinate

Pentru crema 1:
-6 galbenusuri
-6 linguri zahar
-340 ml lapte
-2 linguri amidon
-170 g unt
-esenta de vanilie

Pentru crema 2:
-200 ml frisca
-150 g zahar
-120 g alune zdrobite
-sirop de ciocolata pentru ornat sau ciocolata rasa
Mod de preparare
1.Se fac foile pe rand. Se bat albusurile spuma cu zaharul si se adauga alunele amestecate cu faina. Acestea din urma se amesteca cu o lingura. Se intinde o foaie intr-o tava de 24 cm si se da la cuptor pentru 25 de minute la foc mic. La fel se procedeaza cu toate foile.
2. Se face crema 1. Galbenusurile ramse se amesteca cu zaharul si amidonul intr-o craticioara. Se adauga laptele treptat si se da la foc mic. Se amesteca pana se ingroasa si se lasa la racit. Dupa ce s-a racit se amesteca cu untul moale si esenta de vanilie.
3. Se topeste zaharul si se intinde pe o suprafata unsa cu grasime. Se lasa sa se raceasca si apoi se zdrobeste in bucatele cat mai mici. Se amesteca cu frisca batuta si nucile zdrobite.
4. Se asambleaza tortul in felul urmator: foaie, crema1, crema2, foaie, crema1, crema2, foaie, cream 1, crema 2 si sirop. Se da la frigider pana a doua zi.

Roast pork cutlets with creamy mustard sauce


Sau Cotlete de porc cu sos de smantana si mustar.Reteta este de pe taste.com .au si are un gust inedit si foarte bun.

Ingrediente:
-4 cotlete de porc
-800 g cartofi
-2 ardei Kapia rosu
-1 lingura ulei de masline si extra pt prajit
-2 linguri mustar
-1 canita supa de pui
-3 linguri smantana
-1 legatura patrunjel
-sare si piper

Mod de preparare
1. Se curata cartofii si se taie in patru. Se curata ardeii de miez si nervuri si se taie bucati.
2. Se prepara sosul de mustar amestecand uleiul de masline, supa de pui, mustar, sare si piper. Se toarna sosul peste cartofii cu ardei si se amesteca bine legumele pentru a se repartiza uniform sosul.
3. Se prajesc intr-o tigaie cotletele pana se rumenesc bine. Se aseaza legumele intr-o tava impreuna cu sosul si se pun deasupra cotletele, care se condimenteaza cu sare si piper. Se pune o folie de aluminiu peste tava si se da la 200 C pentru 50 de minute.
4. Se scoate tava , se ia folia si se pun cotletele in farfurii. Smantana se amesteca cu patrunjelul taiat marunt si apoi se toarna peste legumele fierbinti, amestecandu-se cu acestea. Se mai da la cuptor pentru 10 minute. Se serveste cu coltletele de porc.

sâmbătă, 28 martie 2009

Gogosi de mamaliga pripita cu salam




Reteta este dintr-o carte de bucate super fantastica pe care am primit-o de 8 Martie de la sotiorul meu drag si scump si pe care de atunci o tot studiez. Aceasta fiind prima mea reteta din ea o dedic lui Adi scumpul meu sot care-mi sustine pasiunea si e cel mai aprig critic al meu.

:)(

Ingrediente:
-100 g faina malai
-8 felii subtiri de cas
-8 felii de salam
-2 oua
-80 g faina
-100 g pesmet
-ulei
-sare si piper

Mod de preparare:
1. Se fierbe faina de malai in 500 ml apa cu sare, amestecand continuu.
2. Se intinde mamaliga pe planseta intr-un strat de 7-8 mm, se lasa sa se raceasca, apoi se taie 16 discuri cu ajutorul unui pahar. Cu acelasi pahar si un cutit ascutit se taie 8 discuri de cas si 8 de salam. Trebuie sa fie exact de aceeasi dimensiune cu cele de mamaliga.
3. Se suprapun un disc de mamaliga, apoi unul de salam, unul de cas si iar unul de mamaliga.
4. Se bat ouale cu sare. Se trec gogosile prin faina, apoi prin oua si pesmet.
5. Se pune uleiul la incalzit. Se pun gogosile una cate una. Se servesc fierbinti.

marți, 24 martie 2009

Ciorba "ca la mama acasa"


Aceasta reteta e produsul "dictarii" prin telefon a tuturor pasilor necesari, si fara de care nu ar putea iesi o ciorba ca-n povesti, cum numai mama stie sa faca, de te lingi pe buze o saptamana numai gandindu-te la ea. Asa ca mami: "Multumesc!".

Ingediente:
-1 borcan maricel de pastai galbene
-1 morcov mare
-1 bucata potrivita de telina
-1 ceapa alba
-o ceasca de bulion
-un os afumat
-2 catei de usturoi
-condimente si patrunjel verde

1.Se pune osul la fiert impreuna cu legumele taiate cubulete mici. Dupa ce e fiert bine, se scoate osul si se ia carnea de pe el. Aceasta se introduce din nou in ciorba impreuna cu pastaile si se mai da un clocot.
2.Se pregateste rantasul. Se pune o lingura de ulei la incins. Cand s-a infierbantat se adauga o jumatate de lingurita de faina si se mesteca rapid la foc mic. Se presara putina boia si se stinge cu putina apa rece. Rantasul se completeaza cu ceasca de bulion si ciorba. Se lasa sa se incalzeasca si cand ajunge sa fiarba se adauga la ciorba. Se pun condimentele (sare,piper,vegeta) si usturoiul tocat marunt si se mai da un clocot. La final cand e gata se ia de pe foc si se adauga patrunjelul verde tocat marunt.

duminică, 22 martie 2009

Chicken with lemon and garlic


Aceasta ar fi cea de-a doua reteta de pe site-ul australian de-a dreptul delicioasa si care s-ar traduce "Pui cu lamaie si usturoi".

Ai nevoie de:
-4 pulpe de pui cu spate
-80g unt moale
-2 lingurite cimbru
-1 lingurita coaja de lamaie
-3 catei de usturoi zdrobiti si apoi maruntiti
-sare si piper

Pentru inceput cureti f bine pulpele si incerci sa desprinzi cu degetele pielea de pe carne fara sa o rupi.Procedezi la fel cu toate pulpele. Untul il amesteci cu condimentele, cimbru, lamaie si usturoi . Il bagi sub pielea de pe pulpe si incerci sa repartizezi compozitia pe toata suprafata pulpei.La final legi pielea cu o scobitoare pe interior. Pulpele astfel captusite le-am pus intr-o punga magica impreuna cu cartofi taiati in 4 si le-am dat la cuptor pentru 1 ora si 30 de minute. Inainte cu 20 de minute sa fie gata am intepat punga de 6 ori.

Au iesit super aromate si gustoase!!

Apricot Clafouti




Fiind mereu in cautarea unui desert cat mai original am depasit granitele romanesti si am ajuns pana.... n-o sa va vina sa credeti pe meleaguri australiene. Am dat de un site care mi se pare super bestial cu fffoarte multe retete care se numeste sugestiv taste.com.au. Asa ca m-am hotarat ca in acest weekend sa incerc doua retete de pe el. "Apricot Clafouti" e prima dintre ele si in traducere s-ar numi sufleu de caise.Iata ingredientele care le-am folosit eu in varianta romaneasca:
-2 conserve mari de caise in compot fara samburi
-55 g zahar fin
-1 lingura de faina
-200 ml smantana dulce Dorna rosie
-60 ml smantana obisnuita
-1 ou
-1 plic zahar vanilinat

Mod de preparare
1. Se preincalzeste cuptorul la 200 C. Se unge o vas termorezistent de forma rotunda cu unt. Se aseaza caisele fara samburi cu partea bombata in sus. ntr-un bol amestecati faina cu zaharul si zaharul vanilinat.Se adauga treptat cele doua smantani si la final oul, amestecand in continuu cu telul pana devine o pasta omogena. Se toarna compozitia rezultata peste caise si se da la foc pana se rumeneste deasupra. Se serveste rece in boluri.

Cartofi in evantai cu cascaval




Ingrediente:
-1,2 kg cartofi lunguieti
-unt pentru ungerea tavii
-sare si piper alb
-40 g unt
-75 gr cascaval ras
-cimbru maruntit

Mod de preparare
1. Se curata cartofii, se spala si se usuca cu un prosop de hartie. Se cresteaza cartofii pe lungime in feliute dar fara ai taia de tot. Te poti ajuta de coada unei linguri de lemn, taie cartofii sprijinind unul din capete pe ea . Vei observa ca astfel nu se taie de tot si ii poti desface mai apoi mult mai usor in evantai.Preincalzesti cuptorul la 180 C.
2. Se unge bine cu unt un vas termorezistent. Se aseaza cartofii facuti evantai in vas. Se sareaza si se pipereaza iar apoi se aseaza cate o bucata de unt pe fiecare. Se da la cuptor pentru 35 de minute. Se scoate se pune cascavalul si se mai da la cuptor pentru 15 minute. Cand sunt gata se presara cimbru peste ei.
3. Se servesc cu friptura si salata verde.

duminică, 15 martie 2009

Ciocolata calda


Ingrediente:
-60 g ciocolata
-350 ml lapte
-1 lingura zahar
-50 g frisca
-1 galbenus

Mod de preparare

1. Se taie ciocolata in bucati mari si se topeste intr-o craticioara.

2. Se adauga laptele si se amesteca in continuu pana incepe sa fiarba. Se trage deoparte.

3. Galbenusul se freaca cu zaharul, se adauga lapte fierbinte si se amesteca totul usor cu telul.

4. Se toarna in pahare sau in cani si se pune in fiecare cate 1-2 linguri de frisca. Deasupra se pune un praf de cacao.

Piept de pui marinat cu pireu de cartofi


Ingrediente:
-4 fileuri de piept de pui
-piper
-1 1/2 lingurita vegeta
-3 linguri otet balsamic
-3 linguri ulei de masline
-800 g cartofi
-sare
-100 ml lapte
-80 ml smantana
-nucsoara

Mod de preparare
1. Carnea se pipereaza si se aseaza intr-o forma de sufleu. Se amesteca otetul cu vegeta si 1 1/2 lingura ulei. Se toarna peste carne si se lasa sa se marineze 10 minute.
2. Se incinge cuptorul la 200 C. Se decojesc cartofii, se spala, se taie jumatati si se fierb in apa cu sare cca 25 min. Pieptii de pui se coc la cuptor 25 de minute.
3. Se incalzeste laptele cu smantana si restul de ulei. Se scurg cartofii si se paseaza. Se adauga compozitia de lapte si se condimenteaza pireul cu sare, piper si nucsoara. Carnea se serveste cu pireul de cartofi si salata de rosii.

sâmbătă, 14 martie 2009

Lasagna




Ingrediente:
-12 foi lasagna care se pot face si fara prefierbere
-1 kg carne tocata de vita
-3 cepe mari
-2 morcovi mari
-1,5 l bulion
-200 g mozzarela
-200 g parmezan
-condimente(sare,piper, boia, vegeta)

Sos Bechamel:
-50 g unt
-50 g faina
-500 ml lapte
-1/2 ceapa mica
-2 cuisoare
-1 frunza de dafin
-sare, piper alb, nucsoara

Mod de preparare
1. Se taie ceapa marunt si morcovul se da pe razatoare. Se calesc in putin ulei pana devine ceapa translucida. Se adauga carnea tocata si se mai prajeste pana isi schimba aceasta culoarea. Se adauga bulionul si se fierbe 3 ore,amestecand des, pana ajunge sa scada si sa se vada bine carnea. Se condimenteaza dupa gust.
2. Se prepara sosul Bechamel. Se pune la fiert laptele cu ceapa taiata in doua in care s-au infipt cuisoarele si cu frunza de dafin. Se pune la topit untul pe foc mic si se adauga faina. Se ia de pe foc si se incorporeaza laptele strecurat ,in reprize pentru a nu face cocoloase. Se condimenteaza cu sare, piper alb si nucsoara si se pune la foc mic sa fierba pana se ingroasa.
3. Tava se unge bine cu unt se aseaza un strat de foi de lasagna, se pune un strat de carne, un strat de sos Bechamel, un rand de mozzarela razalita si unul de parmezan. La fel se procedeaza si cu al doilea strat, parmezanul ramanand deasupra. Se da la cuptor pentru 40 de minute la 175 C.

Tort crema de zahar ars




Reteta este luata de pe blogul lui Teo care pentru mine este un nesecat izvor de inspiratie.

Multumesc Teo!!!

Ingrediente crema de zahar ars:
-7 oua
-o cana+150 g zahar
-400 ml lapte
-1 plic zahar vanilinat
-5 piscoturi macinate la robot pt ornat

Ingrediente blat:
-3 oua
-125 g zahar
-100 g faina
-1 lingurita coaja de lamaie
-1 lingura zeama de lamaie
-1 plic zahar vanilinat
Mod de preparare
1. Se bat cele 7 oua cu 150 g zahar si zaharul vanilinat pana devin de o consistenta cremoasa si se adauga laptele caldut. Intr-o oala teflonata se pune cana de zahar si se topeste la foc mic, mestecand des, pana devine caramel. Se ia de pe foc si se invarte oale astfel incat zaharul topit sa acopere peretii acesteia.
2. Se adauga ouale batute cu lapte si se da la cuptor la 150 C pentru 20 de minute.
3.Intre timp se pregateste blatul. Ouale se separa. Albusurile se dau la frigider iar galbenusurile se mixeaza cu zaharul, zaharul vanilinat, coaja si zeama de lamaie. Se pune jumatate din cantitatea de faine si se mixeaza in continuare. Albusurile se bat spuma cu un praf de sare si se adauga peste galbenusuri. Acestea se in corporeaza cu o lingura de lemn si se adauga la final restul de faina.
4. Compotitia rezultata se toarna in oala din cuptor niveland usor peste crema de zahar ars care inca este lichida. Se da la cuptor pentru 40 de minute la 150 C.
5. Cand este gata se rastoarna pe un platou si se acopera cu piscoturile macinate.


duminică, 8 martie 2009

Pui la punga magica


Se ia un pui de 1-1,2 kg se curata bine de pieliti, i se taie varfurile de la aripi, se umple cu 2 lamai mai mici, se coase si se leaga sa fie cat mai compact. Se unge cu ulei amestecat cu condimente pe toate partile. Se introduce in punga magica (eu am avut de la Fino) si se da la cuptor pentru 1 h 30 min.La final se taie punga si se mai lasa 10 minute sa se rumeneasca. Se serveste cu diferite garnituri si cu salata de cruditati. Eu am ales ca garnitura cus-cus.

sâmbătă, 7 martie 2009

Papanasi


Ingrediente:
-250 g branza proaspata de vaci
-1 lingurita gris
-150-180 g faina
-2 oua
-1 lingura miere
-1 praf de copt
-1 plic zahar vanilinat
-sare
Mod de preparare:
1. Branza proaspata se paseaza cu o furculita si se amesteca bine cu ouale, zaharul vanilinat, grisul, un praf de sare si mierea. Se cerne faina cu praful de copt si se adauga treptat, pana se obtine un aluat potrivit de moale, care se poate modela usor. Se strange tot aluatul din castron si se framanta pe un tocator sau pe o planseta din lemn, presarata cu putina faina.
2. Se intinde aluatul intr-un sul din care se taie cate o bucata de aluat, care se modeleaza mai intai in forma de bila, apoi se aplatizeaza si se formeaza un gol in mijloc. Se pun pe o planseta presarata cu putina faina si dupa aceea se prajesc, cate 3-4, intr-o tigaie incinsa cu ulei, la foc potrivit, sa se patrunda bine compozitia. se prajesc pe ambele parti, se scot cu o paleta si se lasa putin la scus pe un servetel absorbant.
3. Se pudreaza cu zahar si se servesc. Cine doreste ii poate asorta cu gem, smantana sau miere.

8 MARTIE











Aceasta zi imi place intotdeauna. Desi nu ar trebui sa avem un motiv pentru a darui lucruri frumoase persoanelor dragi e bine ca cel putin datele sa ne mai scoata din agitatia zilnica, sa ne faca sa ne relaxam si sa ne aducem aminte sa le cinstim cum se cuvine pe:mamele, surorile, bunicile si toate femeile care ne inconjoara.
Eu personal sunt "dependenta" de majoritatea femeilor din viata mea si nu stiu ce m-as face fara ele, cap de afis fiind mama si cele 2 surori Diana si Larisa, care reprezinta totul pentru mine.
De aceea in acest an am vrut sa sparg rutina cutiilor de ciocolata si sa fac ceva special pentru ele.
Asa ca va prezint un mod mai inedit de bomboane de ciocolata pe care sper sa le indragiti. Si nu in ultimul rand:

LA MULTI ANI DE 8 MARTIE!!!!

Bomboane de ciocolata

Ingrediente pentru cosuletele din ciocolata:
-1 ciocolata amara
-1 ciocolata cu lapte
- putin unt

Ingrediente pentru umplutura:
Aici fiecare poate sa varieze dupa pofta imaginatiei.
Eu am folosit:
-ciocolata cu alune rasa
-budinca de vanilie
-budinca de ciocolata
-caise confiate
-lichior Angelli Cherry si Lichior alb de la Sheridans
-stafide
-migdale
-bucati de piscoturi
-caramele topite
-nuca de cocos
-biscuiti cu ciocolata

Deci in concluzie lasati imaginatia sa va zboare departe si vezi obtine niste bomboane de ciocolata unice care sigur nu se gasesc in comert si care vor impresiona sigur "victimele" :P.
Cosuletele se fac in felul urmator: se topeste ciocolata amara in proportie de 75% cu 2 lingurite de unt, sa iasa mai lichida. Se pensuleaza forme din hartie de copt pentru briose cu aceasta compozitie. Se lasa sa se racoreasca primul strat.Se topeste ciocolata ramasa cu jumatate din ciocolata cu lapte, de data aceasta sa fie compozitia putin mai groasa(daca este prea groasa subtiati-o cu unt) si pensulati al doilea strat de cioco. La final topiti ce va mai ramas din ciocolata si dati al treilea strat nu inaite insa de a se fi uscat stratul anterior.Lasati si de aceasta data sa se intareasca putin si le puneti in frigider pentru 10 minute. Le scoateti si va faceti "magia" cu ingredientele pentru umplura iar apoi le puneti in congelator pentru 40 de minute. Le scoateti cate una si incercati sa deslipiti cu mare grija hartia de briose. Dupa ce ati dezlipit-o de pe toate le puneti pe o tava la frigider pana a doua zi. Ele se pot ambala frumos ca martisoare sau dupa cum va indruma imaginatia.

LA MULTI ANI!!

Bomboane dedicate mamei mele, Dianei si Larisei!!

marți, 3 martie 2009

Rulada cu ciuperci


Ingrediente:
-30 g ciuperci taiate conserva
-1 ceapa mica
-3 catei usturoi
-1 lingurita busuioc maruntit
-1 lingurita patrunjel maruntit
-1 lingura capere
-1 lingurita suc de lamaie
-75 gr sunca taiata cuburi
-4 fripturi pt snitele
-4 linguri mustar
-2 linguri ulei
-300 ml supa
-1 conserva ciuperci intregi
-1 lingura unt
-100 g smantana

Mod de preparare:
1. Curatati ceapa si usturoiul, tocati-le marunt, la fel si verdeata si caperele. Scurgeti ciupercile, tocati-le si amestecati totul cu sucul de lamaie si sunca.
2. Bateti carnea, condimentati-o si ungeti-o cu mustar. Asezati umplutura peste carne, rulati-o si legati-o cu sfoara.
3. Prajiti ruladele in ulei. Stingeti cu supa de legume si fierbeti la foc mic cca 30 de minute.
4. Ciupercile intregi le taiati in jumatati, apoi le caliti in untul incins si adaugati smantana. La final condimentati cu sare, piper si usturoi.

Rulada se poate servi cu galuste de cartofi.

Galuste de cartofi
Ingrediente:
-200 g cartofi albi
-1 galbenus
-1 lingura faina
-sare,piper, nucsoara

Mod de preparare:
Se curata cartofii, se taie cuburi mari si se fierb cu putina sare intr-un vas acoperit. Cand sunt gata se zdrobesc si se amesteca cu galbenusul,faina si condimentele. Se fac bile de cartofi care se fierb in apa pana plutesc la suprafata. Se scot si se prajesc in unt incins.
Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...