Inca ma mai agat de ultimele fructe rosii pe care le gasesc proaspete, dar ele pot fii inlocuite in acest desert si de fructele congelate. Ceea ce trebuie insa sa retineti atunci cand folositi fructe congelate, la acest gen de cake, este faptul ca trebuie eliminat acel lichid in exces pe care ele il lasa cand se decongeleaza.
Ingrediente blat
- 175 g faina neagra
- 50 g zahar
- 75 g unt rece
- 1 ou
- sare, scortisoara macinata
Ingrediente umplutura+decor
- 300 g zmeura+ pentru ornat
- 100 g unt
- 3 oua
- 250 g mascarpone
- 250 g branza de vaci
- 100 g zahar
- 2 linguri amidon
- 3 linguri suc de lamaie
- 50 g ciocolata
- 100 ml frisca
- zahar pudra
Mod de preparare
1. Pentru blat se cerne faina impreuna cu un praf de sare si putina scortisoara. Se adauga oul batut, untul rece taiat cubulete si zaharul. Se modeleaza o bila de aluat care se infasoara in folie transparenta si se da la frigider 30 de minute.
2. Se incinge cuptorul la 180 C. Pentru umplutura se topeste untul si se lasa sa se raceasca. Se separa ouale. Se amesteca cele doua tipuri de branza cu zahar, galbenusuri, amidon, unt topit si suc de lamaie. La final se inglobeaza si albusul batut spuma tare.
3. Se scoate aluatul din frigider si se intinde intr-o foaie cu diametrul de 26 cm. Se aseaza intr-o forma tapetata cu hartie de copt. Se toarna jumatate din cantitatea de crema, se presara fructele si se acopera cu restul de crema. Se coace la cuptor pentru 60 de minute. Daca incepe sa se rumeneasca prea mult se acopera cu folie de aluminiu. Se scoate si se lasa sa se raceasca complet. Se orneaza cu ciocolata topita, frisca batuta si fructe proaspete pudrate cu zahar.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu