Avand in vedere ca au inceput sa se coaca rosiile cireasa din gradina, pe care preaiubitul meu sot le-a plantat cu mare dragoste, am hotarat sa incerc noi retete cu ele ca ingredient principal.
Pentru aceasta minunata placinta avem nevoie de:
-400 g foietaj
-o lingurita de unt
-1 galbenus de ou
-200 g branza Emmentaler
-150 ml smantana
-1 lingura mustar iute
-1 ou intreg
-1 legatura cozi subtiri de ceapa
-350 g rosii cireasa
-sare si piper alb
Mod de preparare
1. Se pune aluatul intr-o tava de tarta unsa cu unt. Se fac cateva intepaturi in aluat cu o furculita, apoi se unge cu galbenusul de ou. Se pune hartie cerata deasupra tavii, apoi se pune o greutate care sa apese hartia si se coace la 185 C timp de 15 minute. Eu am folosit ca greutate boabe de fasole uscate.
2. Se da pe razatoare branza, apoi se amestecacu smantana, mustar si un ou intreg si se condimenteaza. Presarati deasupra ceapa tocata marunt.
3. Se indeparteaza hartia de pe aluat si se pune amestecul de branza. Se incalzeste cuptorul la 225 C. Se pun rosiile in branza, aranjate in cerc si apropiate una de alta, ca sa nu se scufunde in timpul coacerii. Se pune la cuptor 15 minute. Se serveste calduta spre rece.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu