duminică, 24 martie 2013

Pavlova cu zmeura

Minunata pufosenie! De obicei se acopera cu fructe proaspete, dar mie imi place si aceasta varianta care aduce un pic de acrisor-dulce de la sosul de zmeura. Exista mai multe metode de a face aceasta reteta (net-ul e plin de ele). A mea a iesit crocanta la exterior, usor crem la culoare si foarte pufoasa si lipicioasa in interior. Nu va speriati daca la inceput vi se pare multa bezea pentru ca va scadea dupa ce e coapta. Galbenusurile le-am folosit la un custard de vanilie pe care o sa vi-l dezvalui intr-o reteta viitoare.



Ingrediente
- 6 albusuri la temperatura camerei
- 1/4 lingurita cream of tartar
- 200 g zahar
- o lingura amidon
- doua lingurite otet de mere
- o lingurita esenta de vanilie

Ornat
- 250 ml frisca
- 200 g zmeura congelata
- 3 linguri zahar
- suc de lamaie

Mod de preparare
1. Intr-un bol curat bateti spuma albusurile cu cream of tartar. Dati mixerul pe o viteza mai mica si adaugati in ploaie (cate o lingura) zaharul amestecat cu amidon. Mixati apoi la viteza mare pana cand zaharul s-a topit complet si adaugati otetul amestecat cu vanilie, astfel incat sa se prelinga pe marginea vasului.
2. Preincalziti cuptorul la 220 C. Tapetati tava aragazului cu hartie de copt, pe care ati desenat un cerc cu diametrul de 22 cm. Rasturnati bezeaua in mijlocul acestui cerc si modelati-o sub forma rotunda, niveland marginile. Introduceti in cuptor la mijloc si reduceti temperatua la 140 C. Coaceti circa 45-60 de minute sau
pana face o crusta deasupra si lasati sa se raceasca in cuptor, cu usa intredeschisa.
3. Bateti frisca si pregatiti sosul de zmeura. Puneti intr-un vas pe foc fructele congelate, zaharul si sucul de lamaie. Lasati pe foc pana cand lichidul scade si se ingroasa, apoi lasati sa se raceasca complet. Ornati blatul de bezea cu frisca si sos de zmeura. Serviti rece, de la frigider.

2 comentarii: